În contextul parteneriatului dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) și Universitatea din Poitiers, Institut des Risques Industriels, Assurantiels et Financiers (IRIAF), Pol universitar Niort, în perioada 16-17 aprilie 2024, a avut loc evenimentul academic intitulat Data Challenge pentru studenții din anul trei ai specializării Statistică și Previziune Economică (SPE).
Conceptul de Data Challenge se referă la o competiție între mai multe echipe de studenți care se desfășoară într-un interval de 48 de ore, iar anul acesta s-a organizat a doua ediție a competiției la Iași. Având la dispoziție o bază de date de la nivelul unei anchete privind sănătatea populației din România, studenții au primit o misiune de lucru care corespunde nevoii decidenților din sistemul de sănătate pentru a putea înțelege mai bine opțiunile populație privind utilizarea serviciilor de sănătate.
La competiție au participat 5 echipe de câte 6 studenți, iar pe parcursul activității lor au fost permanent asistați și evaluați de profesorii Jean-Marc Bascans, Alain Mousseau și Dănuț Jemna. Studenții au realizat 4 prezentări intermediare ale muncii lor și apoi o prezentare finală în fața tuturor participanților și a profesorilor colectivului de Statistică.
Studenții participanți au fost supuși provocării de a face față unei experiențe de muncă specifică profesiei lor: lucrul în timp real și pentru o sarcină concretă cerută de un decident. În tot acest proces, au experimentat importanța muncii în echipă și a unei bune organizări a sarcinilor, au mobilizat competențele privind explorarea și analiza datelor statistice, prezentarea rezultatelor și formularea unor posibile soluții la problemele identificate.
Succesul acestei a doua ediții Data Challenge a permis propunerea continuării competiției și în anul universitar următor în varianta unei participări mixte, a unui număr de echipe de studenți din Iași și din Niort.
Felicităm participanții pentru acest eveniment academic internațional reușit!