Blog

,

Întâlnire Amazon

Ești curios să afli despre cum poate crește profesional, în cadrul AMAZON, un student sau absolvent FEAA?

Divizia de Compliance Operations din cadrul Amazon Development Center te invită să te îmbarci pentru două ore în „Călătoria unui Amazonian, de la rolul de candidat la rolul de angajat”. Vei descoperi care sunt „bornele” unui astfel de parcurs, care sunt așteptările de la un candidat, dar și cum este acesta integrat în activitatea operațională, respectiv cum te poți dezvolta profesional într-un rol non-tech.

Vino la întâlnirea față in față cu reprezentanții Amazon, marți, în sala B4, 31 mai, începând cu ora 14:00. Vei avea ocazia să afli de la foști absolvenți FEAA cum arată procesul de recrutare și de onboarding, ce resurse i se pun la dispoziție noului angajat, dar și ce oportunități de joburi poți accesa.

Evenimentul va fi co-facilitat de reprezentanți ai companiei Amazon, Divizia Compliance Operations:

Gabi Stefura-Dughie:

  • absolventă a Facultății de Marketing, Master FIBAS și Phd. în Marketing, cu o experiență de aproape 4 ani în Amazon;
  • a avansat de la rolul de Sr. Compliance Associate, la rolul de Team Leader, pentru că mai apoi să urmeze traseul dezvoltării în rolul de manager.
  • va aduce perspectiva a ce înseamnă mediul de lucru Amazon și Compliance Operations, precum și ce oportunități de creștere profesională poate accesa un coleg, în cadrul organizației.

Clarisa Ciocan

  • absolventă a Masterului “Afaceri internaționale și strategii interculturale” (AISI), cu o experiență de aproape 5 ani în Amazon;
  • a avansat de la rolul de Sr. Compliance Associate la cel de Team Leader
  • va oferi tips and tricks despre procesul de recrutare, dar și despre călătoria ei în Amazon

Raluca Petrache:

  • Employer Branding Specialist si trainer în cadrul Amazon Development Center și se ocupă de programe de employee engagement si employer branding.
  • experiență de 15 ani în 3 companii unde a făcut training, ultimii 5 ani in Amazon unde a condus programe de onboarding și a antrenat traineri și mentori, care să ghideze eficient procesul de integrare a noilor angajați în activitatea operațională.

Alexandra Balaj

  • absolventă a Masterului de “Afaceri Internaționale și Strategii Interculturale”, cu o experiență de 6,5 ani în Amazon;
  • primul ei job a fost la Amazon, acesta marcându-i startul în carieră
  • a trecut prin trei cicluri de promovare, de la Catalog Associate la Senior Process Expert și va aduce insighturi din parcursul ei în Amazon

Te așteptăm să ne cunoaștem și să facem primul pas înspre o viitoare colaborare profesională! Noi vom veni cu informațiile despre tot ce înseamnă AMAZON ca angajator, tu vino cu orice întrebări și curiozități ai.

Ne vedem marti, 31 mai, începând cu ora 14:00, in sala B4. Pentru cei care nu pot veni la evenimentul offline, puteți accesa conferința online, din browser aici: https://chime.aws/4599184273 sau downloada aplicația Amazon Chime (meeting ID: 4599184273).

Work Hard, Have Fun, Make History!