În ședința Biroului Executiv al Consiliului de Administraţie al Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași din data de 30 aprilie, au fost adoptate următoarele măsuri de interes pentru studenți, după cum urmează:
🔴Toate examenele programate în sesiunea din semestrul al doilea al anului universitar (evaluări pe parcurs, examene semestriale, de restanţe, măriri de notă) se vor susţine în sistem online;
🔴Examenele de finalizare a studiilor (licență, diplomă, disertaţie şi absolvire) se vor susține în sistem online;
🔴La solicitarea studenţilor, s-a decis organizarea unei sesiuni speciale de examene semestriale (de restanţe, măriri de notă etc.), în prima parte a lunii septembrie, şi pentru alţi studenţi interesați, în afară de bursierii Erasmus. În aceeaşi perioadă a lunii septembrie, va fi organizată și o sesiune specială de examene de finalizare a studiilor (licență, diplomă, disertaţie şi absolvire) la care se vor putea înscrie, atât studenţii Erasmus, cât și studenții care, din motive obiective, generate de starea de urgenţă sau de consecinţele acesteia, nu s-au putut înscrie şi prezenta la sesiunea obișnuită din vară;
🔴La toate cele 15 facultăţi ale Universităţii, admiterea din acest an, la studii de licență și de master, se va desfăşura exclusiv pe bază de concurs de dosare.
Citește anunțul oficial care se regăsește în link-ul din primul comentariu.⤵ ... See more