Cei 350 de studenți selectați pentru a parcurge programul de formare antreprenorială, financiară și juridică trebuie să fie înmatriculați în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași la studii de licență (cel puțin în anul 2 de studii pentru specializările la care durata studiilor de licență este de 3 ani, respectiv cel puțin în anul 3 pentru specializările la care durata studiilor de licență este de 4 ani), la master sau doctorat și să aibă domiciliul/reședința în regiunea Nord-Est a României. Termenul limită pentru înscriere este 15 februarie 2022.

Informații complete despre condițiile de eligibilitate, conținutul dosarului și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe site-ul www.ius-smart.uaic.ro

Proiectul IUS SMART își propune susținerea funcționării celor 21 de afaceri noi prin monitorizarea și oferirea de suport pentru asigurarea sustenabilității și menținerii locurilor de muncă nou create pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la finalizarea finanțării.

Pentru a se familiariza cu domeniul antreprenoriatului și activitățile din cadrul proiectului IUS SMART, studenții sunt invitați să participe, în perioada 1-15 februarie 2022, la o serie de conferințe de informare care se vor desfășura online, cu următoarele paneluri:

  • Provocări ale tehnologiei în dreptul antreprenorial, susținut de Prof. univ. dr. Carmen Tamara UNGUREANU (1 februarie 2022, orele 16.00-19.00, 8 februarie 2022, orele 16.00-19.00 și 15 februarie 2022, orele 16.00-19.00);
  • Antreprenoriatul și inovarea socială – vectori ai succesului în afaceri, susținut de Conf. univ. dr. Carmen TODERAŞCU (4 februarie 2022, orele 10.00-13.00, 9 februarie 2022, orele 10.00-13.00 și 11 februarie 2022, orele 10.00-13.00);
  • Cum putem deschide viitorul dezvoltării și specializării inteligente prin antreprenoriat, susținut de Conf. univ. dr. Corina FORĂSCU (4 februarie 2022, orele 15.00-18.00, 7 februarie 2022, orele 10.00-13.00 și 14 februarie 2022, orele 10.00-13.00);
  • Provocările mediului actual. Perspective antreprenoriale pentru o societate durabilă și rezilientă, susținut de Lector univ. dr. Alexandru BĂNICĂ (5 februarie 2022, orele 10.00-13.00, 10 februarie 2022, orele 10.00-13.00 și 12 februarie 2022, orele 10.00-13.00).

Proiectul „Educația juridică și antreprenorială–cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, cod MySMIS 140103, contract nr. 24316/20.12.2021, este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6: Educație și competențe, Componenta 1: Innotech Student.

Mai multe informații despre proiectul IUS SMART sunt publicate pe site-ul www.ius-smart.uaic.ro