Admitere mastere vechi
Calendar
Inscrierea: 12 - 15 septembrie 2011 Numarul de locuri, selecţia candidaţilor, precum şi afişarea rezultatelor, se vor afisa ulterior, functie de hotararile ministerului cu privire la organizarea si desfasurarea concursului de admitere la studiile universitare de masterat pentru anul 2011. Precizări despre admiterea la master
|
Dosar de înscriere
-
Cerere (fişă) de înscriere

- Diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta recunoscută de minister (dacă un candidat nu depune la o specializare diploma în original, el va prezenta adeverinţa de la facultatea unde are actele în original);
- Certificat de naştere (copie legalizată)
- Certificat de căsătorie sau alt document care să ateste schimbarea numelui, dacă este cazul (copie legalizată)
- Fişa medicală, care trebuie să conţină: a) examen clinic; b) adeverinţă de boli cronice; c) analize medicale: VDRL şi RPA. În cazul în care adeverinţele medicale sunt incomplete, candidaţii se pot adresa Cabinetului Medical Studenţesc care se află la parterul căminul C8 din campusul „Titu Maiorescu”, în vecinătatea Universităţii
- Diploma de licenţă (original) sau adeverinţă (pt. promoţiile la care nu s-au eliberat diplomele)
- Supliment la diploma de licenţă sau foaie matricolă (original) - numai pentru absolvenţii altor facultăţi şi absolvenţii FEAA din promoţii anterioare anului 2010
- Adeverinţă de masterand, pentru masteranzii înscrişi la un (alt) program de master (în alte universităţi) sau absolvenţii unui program de studii aprofundate/şcoli postuniversitare
- Trei fotografii de tip carte de identitate
- Candidatii absolventi de studii universitare de licenta de la Universitatile particulare, vor prezenta, la inscriere, o dovada a acreditarii specializarii absolvite (copia hotararii de guvern din anul inmatricularii la studii).
Cerinţe speciale pentru programele în limba engleză
Este necesară dovedirea competenţei lingvistice fie printr-un certificat de atestare a cunoaşterii limbii engleze eliberat de către o instituţie recunoscută de MECI: TOEFL – internet-based (iBT) 92 / computer-based (CBT) 237 / paper-based (PBT) 580 / IELTS 6,5 / Cambridge Proficiency A, B, C or Cambridge Advanced English (CAE) / Grade C1/C2 on the written and oral parts of the Common European Framework of Reference for Languages (CEFR) English test.
Candidaţii care nu posedă un asemenea certificat vor susţine (gratuit) un interviu în prima zi de admitere, pentru verificarea fluenţei şi acurateţei în limba engleză pe baza unei tematici prestabilite constând în două lucrări de cercetare specifice programului de master.
Pentru detalli legate de admiterea la cele doua programe va rugam sa consultati informatiile aditionale postate pe portalul FEAA.
Taxa de înscriere
- Cuantum taxă: 250 RON
-
Sunt scutiţi de plata taxei:
- Candidaţii orfani de ambii părinţi şi cei aflaţi în plasament familial;
- Copiii personalului didactic, dacă nu au beneficiat deja de scutire pentru înscrierea la master (la alte facultăţi, şi/sau la concursurile de admitere din anii precedenţi).
Plata taxei de admitere se poate efectua şi la orice agenţie BRD. Din documentul de plată trebuie să rezulte clar numele si prenumele candidatului, CNP-ul candidatului, iar la destinatia sumei trebuie sa specificati TAXA ADMITERE MASTER FEAA.

Locuri şi specializări
- Numarul de locuri, selecţia candidaţilor, precum şi afişarea rezultatelor, se vor afisa ulterior, functie de hotararile ministerului cu privire la organizarea si desfasurarea concursului de admitere la studiile universitare de masterat pentru anul 2011.
- Candidatii care nu au in situatia scolara disciplinele prealabile solicitate de programul de master se pot inscrie in urmatoarea sesiune de admitere, dupa parcurgerea acestora.
Calculul mediei de admitere
Media generală a anilor de studii (licenţă) * 0,6 + media generală de licenţă * 0,4








