Admitere Licență

Admitere studii de Licenţă 2018/2019


Cum ne poţi contacta?


Când te poţi înscrie?

Sesiunea din iulie
16 – 21 iulie 2018 – înscrierea candidaților
23 – 25 iulie 2018 – selecția candidaților și afișarea rezultatelor – Etapa I.

Sesiunea din septembrie*
10 – 12 septembrie 2018 – înscrierea candidaților
13 septembrie 2018 – selecția candidaților și afișarea rezultatelor.
* locurile rămase disponibile vor fi făcute public până la data de 24 august 2018

Cine se poate înscrie?

Dacă te regăseşti într-una dintre categoriile de mai jos, atunci eşti eligibil pentru înscriere:

  • Cetăţeni români cu domiciliul în România şi cetăţeni UE
  • Etnici români şi Diaspora
  • Romi
  • Cetăţeni non-UE (alţii decât etnicii români şi diaspora)

Notă: Absolvenții liceelor din mediul rural candidează pe locurile bugetate special alocate acestei categorii în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi candidaţi români.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti?

  • Criteriile de admitere la FEAA sunt:
    Media generală de la bacalaureat (100%)

Pentru programele de studii în limba engleză se va susține o probă de competență lingvistică sub forma unui test grilă de verificare a nivelului de cunoaștere a limbii engleze, gratuit, în prima și ultima zi de admitere (iulie 2018). Testul grilă se notează cu admis/respins, iar rezultatele testului vor fi afişate în aceeaşi zi.

Proba de competenţă lingvistică se echivalează pentru candidaţii care deţin următoarele certificate de atestare a cunoaşterii limbii engleze eliberate de instituţii recunoscute de M.E.N., obţinute în ultimii ani (2015 – 2018): TOEFL Computer based (CBT) – minim 173 puncte; TOEFL Internet based (iBT) – minim 61 puncte; TOEFL Paper based (PBT) – minim 500 puncte; IELTS – 5,5; CAE (Certificate in Advanced English) – nivel A, B, C.

  • Criterii de departajare în caz de egalitate a mediilor (se vor utiliza mediile specificate în Foaia matricolă):
    1. Media generală de absolvire a liceului;
    2. Nota de la proba scrisă de Limba şi literatura română (bacalaureat).
  • Informaţii pentru olimpici:

Pot fi înscrişi fără admitere absolvenţii de liceu care au obţinut următoarele distincţii:
– Premii (I, II, III), în ultimii doi ani de studii liceale, la olimpiadele naţionale şi internaţionale la disciplinele: Matematică, Economie, Română, Informatică şi discipline economice de specialitate.
– Premii (I, II, III), în ultimii doi ani de studii liceale, la Concursul interjudețean pe teme economice ”Dumitru Rusu”.

  • Taxă de înscriere:

250 LEI/grup de domenii, pentru înscrierea prin deplasare la sediul FEAA;
200 LEI/grup de domenii, pentru înscrierea online;
125 LEI, pentru înscrierile din teritoriu (Piatra Neamţ).
Taxa de înscriere nu se restituie !

SCUTIRI DE TAXĂ DE ÎNSCRIERE – PE BAZA DE DOCUMENTE JUSTIFICATIVE:

  • Candidaţii (în vârstă de până la 25 de ani și aflaţi în întreţinerea părinţilor), copii ai personalului didactic (de predare sau auxiliar) în activitate, pensionat sau decedat;
  • Candidaţii (în vârstă de până la 25 de ani şi aflaţi în întreţinerea părinţilor) copii ai personalului nedidactic din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi;
  • Candidaţii (în vârstă de până la 25 de ani) care sunt orfani de ambii părinţi;
  • Candidaţii (în vârstă de până la 25 de ani) proveniţi din casele de copii sau din plasament familial;
  • Candidaţii care au obţinut, în ultimii doi ani, premiile I, II, III la olimpiadele şcolare naţionale sau internaţionale la disciplinele: Matematică, Economie, Româna, Informatică şi discipline economice de specialitate sau la concursul interjudeţean „Dumitru Rusu”.

Notă: Scutirea de taxa de înscriere operează o singură dată, la facultatea (domeniul, programul de studii) unde s-au depus actele în original.

TAXE DE ŞCOLARIZARE (VALABILE ÎN ANUL UNIVERSITAR 2018 / 2019)
3.000 LEI / an – pentru învăţământ cu frecvență – IF;
2.900 LEI / an – pentru învăţământ la distanță – ID.

Notă: La Centrul de studii din Piatra Neamț se organizează admitere pentru programele de studii de licență numai la forma de învățământ la distanță, cu condiția constituirii unei grupe de minim 25 de studenți pentru o specializare.

Ce îţi putem oferi?

Înscrierea candidaților se face pe programe de studii. Ierarhizarea și repartizarea pe programe de studii se realizează în funcție de media de admitere și ordinea opțiunilor din fișa de înscriere.

• Oferta pe care ţi-o propunem este:

Domenii fundamentale de știință Domenii de licenţă Programe de studii Forma de învăţământ Capacitatea de școlarizare Număr locuri
Buget Cu taxă TOTAL
ȘTIINȚE ECONOMICE Administrarea afacerilor Business Administration IF 100 41 41 82
Economia comerţului, turismului şi serviciilor IF 200 81 81 162
Cibernetică, Statistică şi Informatică economică Informatică economică IF 150 62 62 124
Statistică şi previziune economică IF 75 30 30 60
Contabilitate Contabilitate şi informatică de gestiune IF 250 101 101 202
Contabilitate şi informatică de gestiune – Centrele de studii Iași și Piatra Neamț ID 150 100 100
Economie Economics and Finance IF 100 41 41 82
Economie şi afaceri internaţionale Economie şi afaceri internaţionale IF 200 81 81 162
Finanţe Finanţe şi bănci IF 250 101 101 202
Finanţe şi bănci – Centrele de studii Iași și Piatra Neamț ID 150 75 75
Management Management IF 200 81 81 162
Management – Centrele de studii Iași și Piatra Neamț ID 175 130 130
Marketing Marketing IF 200 81 81 162
ȘTIINTE SOCIALE ȘI POLITICE Ştiinţe administrative Administraţie publică IF 200 150 50 200
Administraţie publică ID 100 75 75
TOTAL 2500 850 1130 1980

Notă: Formaţia minimă de studii pentru programele de licenţă IF (învățământ cu frecvență) este de 50 studenţi, cu excepția programelor de studii în limbi străine, la care formația minimă de este de 40 studenți. Pentru programele de licență ID (învățământ la distanță) formația minimă este de 50 studenţi, cu excepția programului de studii Administraţie publică, la care formația minimă este de 25 studenți. Dacă nu se constituie formaţia minimă, candidații vor fi repartizaţi la următoarea opţiune din fișa de înscriere.

  • Ultimele medii de admitere:

Ultima medie – ADMIŞI (IULIE 2017):
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) BUGET: 7.03
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) TAXĂ: 6.10
– Învaţământ la distanță (ID): 5.87
* A se vedea ultima medie pe fiecare specializare pentru candidaţii români dar şi pentru celelalte categorii de candidaţi aici.

Ultima medie – ADMIŞI (IULIE 2016):
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) BUGET: 6.00
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) TAXĂ: 5.50
– Învaţământ la distanță (ID): 5.92
* A se vedea ultima medie pe fiecare specializare aici.

Ultima medie – ADMIŞI (IULIE 2015):
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) BUGET: 6.88
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) TAXĂ: 6.00
– Învaţământ la distanță (ID): 5.25

Ultima medie – ADMIŞI (IULIE 2014):
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) BUGET: 6.03
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) TAXĂ: 6.00
– Învaţământ la distanță (ID): 6.03

Ultima medie – ADMIŞI (IULIE 2013):
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) BUGET: 7.21
– Învaţământ cu frecvenţă (ZI) TAXĂ: 6.00
– Învaţământ la distanță (ID): 5.75

  • De ce FEAA?

Oferta educaţională a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) este una extrem de bogată şi de variată. Ai oportunitatea de a alege dintre cele 11 specializări de licență exact ce îţi place şi ce ţi se potriveşte. Corpul profesoral este unul de elită, cu profesori specializați în universități de prestigiu, ancorați în permanență la cerințele unui învățământ modern. Avem colaborări cu numeroși angajatori la care studenții noștri pot urma stagii de practică sau se pot angaja încă din timpul facultății. De asemenea, la FEAA puteți studia în limba engleză la două specializări. Pot fi urmate cursuri la zi (învațamânt cu frecvență) sau la forma învățământ la distanță. Facultatea îţi oferă şansa de a pleca să studiezi în străinătate prin programul Erasmus, în baza colaborărilor pe care FEAA le are cu numeroase universităţi europene.

După terminarea primului ciclu poți alege unul dintre cele 36 de programe de master, care acoperă toată gama de specializări solicitate pe piața muncii din domeniile Administrarea Afacerilor, Contabilitate, Cibernetică și statistică, Economie, Economie și Afaceri Internaționale, Finanțe, Informatică Economică, Management, Marketing sau Științe Administrative.

Absolvirea FEAA îţi oferă multiple posibilităţi de a dezvolta o carieră profesională în: bănci, societăţi de servicii de investiţii financiare, consultanţă de plasament pe piaţa de capital, iniţierea şi dezvoltarea de afaceri personale, burse de mărfuri, contabilitate, marketingul produselor şi serviciilor alimentare, gestiunea afacerilor agro-alimentare, învăţământ liceal, postliceal şi universitar, mass-media, instituţii de asigurări de bunuri şi personal, agenţii guvernamentale, organisme financiare publice centrale şi locale, analiza sistemelor informaţionale, administrarea de reţele şi baze de date, crearea de site-uri web, managementul resurselor umane, management strategic, relaţii publice, marketing industrial, marketingul serviciilor, promovare vânzări, marketing antreprenorial, marketing strategic, societăţi de asigurări şi reasigurări naţionale şi internaţionale, direcţii sau compartimente de relaţii internaţionale, reprezentanţe comerciale ale firmelor în străinătate, agenţii specializate de cercetare a pieţelor internaţionale, firme multinaţionale, agenţii de voiaj şi agenţii de turism, întreprinderi de servicii (transporturi, poştă, administraţie publică).

Cum te poţi înscrie?

Acte necesare pentru înscriere:

      • FIŞĂ TIP DE ÎNSCRIERE (acesta se pune la dispoziția candidatului de către comisia de admitere sau se poate descarca de aici)
        • Vă rugăm să completați în formular un număr de telefon valabil şi o adresă de e-mail funcţională, astfel încât să puteți fi contactați în timp util dacă apar probleme la dosar.
        • La completarea opțiunilor vă aducem în atenţie să aveți în vedere următoarele aspecte:
        – Vă recomandăm să vă exprimați preferința pentru fiecare dintre opțiunile prezentate, în ordinea pe care o doriți dvs. Chiar dacă inițial sunteți admis la o opţiune din plan secund, după prima rundă de înmatriculare și dacă vă înmatriculați la opțiunea la care ați fost admis inițial, există posibilitatea să puteți urca la celelalte opțiuni, ca urmare a redistribuirii locurilor. Această posibilitate va exista doar dacă se vor elibera locuri ca urmare a neînmatriculării/retragerii dosarelor de către ceilalți candidați.
        – Vă atragem atenţia că există situații în care nu puteți trece toate opțiunile. De exemplu, nu puteți opta pentru o opţiune la buget dacă ați urmat deja în regim de buget o altă facultate;
      • DIPLOMA DE BACALAUREAT, în original sau echivalentă cu aceasta recunoscută de M.E.N.
        .. sau ATESTAT de echivalare emis de C.N.R.E.D (dacă un candidat nu depune diploma în original, el va aduce o adeverinţa de la facultatea unde are actele în original),
        … sau ADEVERINŢĂ DE ABSOLVIRE pentru absolvenții promoției 2018 (în original și fotocopie).
      • Foaia matricolă din liceu, în original;
      • Certificatul de naştere, original şi copie simplă;
      • Certificatul de căsătorie sau documentul care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), original şi copie simplă;
      • Adeverinţă medicală tip, eliberată în ultimele 6 luni, care să menţioneze starea de sănătate a candidatului (este/nu este în evidenţă cu boli cronice şi care sunt acestea, dacă este cazul);
      • Adeverinţă din care să rezulte numărul de semestre urmate la buget/taxă și numărul de semestre în care a beneficiat de bursă, în cazul studenţilor/absolvenţilor/exmatriculaţilor, dacă este cazul;

        Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, art. 199: (3) O persoană poate fi admisă şi înmatriculată ca student concomitent la cel mult două programe de studii, indiferent de instituţiile de învăţământ care le oferă. Orice subvenţie financiară sau bursă din fonduri publice se acordă, conform normelor legale în vigoare, numai într-o singură instituţie de învăţământ superior, pentru un singur program de studii. În cazul studenţilor care se transferă între universităţi sau programe de studii, subvenţiile urmează studentul.

      • Chitanţa de plată a taxei de înscriere:
        – Taxa de admitere se achitată ÎNAINTE DE PREZENTAREA DOSARULUI PENTRU ÎNSCRIERE, prin ordin de plata, la orice filială BRD din ţară (cod taxa 1231/45). Dovada plăţii va fi anexată dosarului de candidatură. Dacă doriți să vă înscrieți/înmatriculați sâmbătă sau duminică, puteți achita taxa până vineri (!!). Precizăm că în aceste două zile sunt deschise în Iași doar filialele BRD din centrele comerciale Carrefour și Kaufland;
      • 2 fotografii color tip legitimaţie format 2/5(cu numele scris pe spate):
        – acestea vor fi colectate într-un plic sau prinse cu agrafe de marginea dosarului, pentru a preveni pierderea lor;
      • Cartea de identitate original şi copie simplă care atestă domiciliul în România/paşaport (candidaţi din ţările membre UE, SEE şi Elveţia).

Pentru documentele în copie simplă candidaţii vor prezenta membrilor comisiei, în mod obligatoriu şi documentele originale (acestea restituindu-se candidatului după certificarea documentelor în copie).

Notă: prin „fotocopie” se înţelege o copie simplă alb-negru, nelegalizată.

Înscrierea candidaţilor se va putea realiza atât prin deplasare la sediul FEAA, cât şi electronic, online (la adresa http://inscriere.uaic.ro). În cazul înscrierii „tradiţionale”, cererea de înscriere şi dosarul plic cu antetul FEAA se primesc în sala de înscriere. Pentru înscrierea online, documentele necesare vor fi scanate şi încărcate pe site-ul http://inscriere.uaic.ro.

      • În cazul înscrierii la două sau mai multe facultăţi:

Candidaţii care se înscriu concomitent la două sau mai multe facultăți vor depune actele originale la prima opţiune. La celelalte facultăți documentele vor fi prezentate în copie, la care se adaugă adeverinţa de înscriere la facultatea unde s-au depus actele originale.

Ai intrat în echipa FEAA?

Pasul 1
Pentru a vedea dacă faci parte din echipa FEAA pentru următorii ani te invităm să accesezi listele de mai jos:

      • Lista candidaţilor admişi pentru locurile cu finanţare de la BUGET;
      • Lista candidaţilor admişi pentru locurile în regim cu TAXĂ;
      • Lista candidaţilor RESPINŞI.

Notă: Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent.
Nu uita (!):
– dacă te regăsești printre candidații admiși (la BUGET sau cu TAXĂ), urmează instrucțiunile de la Pasul 2.
– dacă te regăsești printre cei candidații respinși, ai posibilitatea să îți retragi actele în original pentru a le depune în sesiunea din septembrie.

Contestaţii:

Eventualele contestații se depun în maxim 24 de ore, începând cu data și ora afișării rezultatelor sesiunii de admitere. Rezultatul contestaţiilor se comunică în cel mult 2 zile după încheierea termenului de depunere a acestora. Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.

Nu se admit contestaţii care au la bază necunoaşterea metodologiei de admitere.


Metodologie privind organizarea și desfășurarea admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul universitar 2018/2019

Metodologie privind organizarea și desfășurarea admiterii la Programele de conversie profesională a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar pentru anul universitar 2018/2019

Ce faci după admitere?


Pasul 2

Dacă te regăsești printre candidații admiși (la BUGET sau cu TAXĂ), trebuie să confirmi locul atribuit, astfel:

  • Până în 1 august 2018, candidaţii declaraţi admişi pe locurile subvenţionate de la buget au obligația de a se prezenta în fața comisiei de admitere pentru:

– a depune la dosarul de admitere diploma de bacalaureat în original;
– a semna Contractul de studii;
– a prezenta chitanţa ce dovedește plata taxei de înmatriculare (de 50 lei).

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor mai sus enumerate, candidaţii vor fi declaraţi respinşi.

  • Până în 1 august 2018, candidaţii declaraţi admişi pe locurile cu taxă au obligația de a se prezenta în fața comisiei de admitere pentru:

– a depune la dosarul de admitere diploma de bacalaureat în original*;
– a semna Contractul de studii;
– a prezenta chitanţa ce dovedește plata a cel puţin 30% din taxa de şcolarizare pentru semestrul 1 al anului universitar 2018/2019 (candidaţilor admişi pe locurile cu taxă nu li se percepe taxă de înmatriculare, aceasta fiind inclusă în taxa de şcolarizare).

În cazul în care sunt admişi sau urmează deja un alt program de studii, vor trebui sa depună la dosar copii legalizate ale actelor de studii însoţite de adeverinţa care să ateste prezenţa originalelor la altă facultate/instituţie de învăţământ.

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor mai sus enumerate, candidaţii vor fi declaraţi respinşi

  • Locurile rămase libere vor fi ocupate, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, de următorii candidaţi care îndeplinesc condiţiile de admitere sau vor fi scoase la concurs într o nouă sesiune.
  • Candidaţii declaraţi admişi la una sau mai multe universităţi (facultăţi, programe de studii) au obligaţia să-şi precizeze opţiunea pentru programul de studii pe care îl vor urma până în 1 august 2018, prezentând la secretariatul facultăţii dosarul cu actele în original, în caz contrar vor fi declaraţi respinşi.

    Notă: Neprezentarea actelor de studii în original, din vina exclusivă a candidatului admis, în termenul stabilit de către fiecare facultate, duce la pierderea locului şi la neînmatricularea la Universitatea „Alexandru loan Cuza” din laşi.

Restituirea taxelor de şcolarizare
În cazul retragerii taxele de şcolarizare se restituie astfel:

a) pentru candidatii declaraţi admişi în sesiunea din iulie: candidaţilor admişi cu taxă care renunţă la şcolarizare în termen de 5 (cinci) zile de la semnarea Contractului de studii, li se va reţine 10% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I. Daca cererea de retragere se va face dupa depăşirea termenului de 5 (cinci) zile de la semnarea Contractului de studii, dar înainte de începerea celei de a doua sesiuni de admitere (vezi calendarul admiterii), candidaţilor li se va reţine 15% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I. Celor care se retrag dupa începerea celei de a doua sesiuni de admitere, dar înainte de începerea anului universitar, li se va reţine 20% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I.

b) pentru candidaţii admişi în sesiunea din septembrie: candidaţilor admişi cu taxă care renunţă la şcolarizare în termen de 5 (cinci) zile de la semnarea Contractului de studii li se va reţine 10% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I. Daca cererea de retragere se va face dupa depăşirea termenului de 5 (cinci) zile de la semnarea Contractului, dar înainte de începerea anului universitar li se va reţine 15% din taxa de şcolarizare pentru semestrul I.

c) Candidatilor admişi la învăţământ cu frecvenţă care se retrag dupa începerea anului universitar nu li se mai restituie taxa de şcolarizare prevăzută de facultate pentru confirmarea locului. În cazul studenţilor înmatriculaţi la ID/IFR, în ceea ce priveşte restituirea taxelor după începerea anului universitar, se respectă prevederile Contractului de studii.
Taxa de înscriere nu se restituie.

Doreşti cazare în campus?

  • Cazare pe timpul admiterii

Universitatea oferă candidaţilor la admitere şi însoţitorilor acestora posibilitatea de a se caza într-unul dintre căminele Universității. Detalii privind tarifele de cazare și căminele disponibile vor fi publicate pe site-ul admitere.uaic.ro.

Beneficiază de cazare în regim ocazional, în perioada înscrierilor la concursurile de admitere, la tariful de 15 lei/loc/zi în căminul C13 şi 25 lei/loc/zi în căminul C3, absolvenţii de liceu, cu diplomă de bacalaureat, absolvenţii cu studii de licenţă sau master şi însoţitorii acestora (în limita locurilor disponibile), care fac menţiunea că solicită cazare «în vederea înscrierii la concursul de admitere licenţă/master/şcoală doctorală la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi».

  • Cazare după admitere

Studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” beneficiază de condiţii deosebite de cazare în cele 15 clădiri destinate acestui scop, dintre care 4 au fost recent reabilitate la standarde occidentale. În total, Universitatea pune la dispoziţie 6000 de locuri de cazare, cu tarife cuprinse între 120 şi 500 de lei, în funcţie de gradul de confort.

Unde şi cum ne poţi găsi.

Ne poţi contacta pe e-mail la adresa: licenta@feaa.uaic.ro sau telefonic la numerele: 0232 201588, 0232 201589, 0232 201408
Te așteptăm la sediul FEAA, la adresa: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Bulevardul Carol I, nr.22, Corp B.